Influența interpretării reformate a oficiului asupra vocației pastorale

Contributor

În cartea sa Biografie van de dominee, teologul practic olandez Heitink dedica un capitol special dezvoltării oficiului pastoral protestant. El se întreabă când a apărut pastorul protestant așa cum îl cunoaștem astăzi în istoria bisericii. Răspunsul la această întrebare ne duce înapoi în secolul al XVI-lea. În istoria Reformei, acesta este momentul când apare pastorul, însă nu ca preot hirotonit din sânul clerului, ci ca laic. Potrivit doctrinei reformate, membrii comunității lui Dumnezeu ocupă diverse oficii, iar în vârful acestora se află funcția de pastor. Comunitatea alege anumite persoane pentru această funcție după ce a constatat că aceștia au darurile necesare de la Dumnezeu pentru această slujire. Heitink consideră că, într-un timp relativ scurt după implementarea oficiului pastoral, pastorul a devenit un funcționar bisericesc. Această funcție, fie ea laică sau ecleziastică, a crescut în importanță de-a lungul timpului. Termenul „funcționar” îmbracă semnificația de a sluji în și pentru comunitate. În societatea premodernă, putem observa că această funcție era asociată cu o anumită demnitate. În contextul ecleziastic, ea era legată atât de consacrare, cât și de vocație. Într-un interval de timp relativ scurt, a fost instituit ordinul pastoral, iar funcția pastorală a început să capete trăsături de clericalism. Cu toate acestea, din perspectiva Reformei (și a reformatorilor), conceptul de preoție universală a rămas fundamental.

Bibliographic reference

Székely József: Influența interpretării reformate a oficiului asupra vocației pastorale. In: Balogh Csaba (ed.): Despre lucruri prea minunate. Studii din domeniul teologiei protestante. (2023), 149--159